Învațǎ sǎ vorbești limba englezǎ fluent și cu încredere, în ședințe, prezentări și negocieri, ca sǎ îți consolidezi poziția de lider și sǎ ai succes în mediul de afaceri internațional
Dacǎ ai nevoie sǎ vorbești limba englezǎ cursiv și corect, citește acest articol integral.
Apoi dacǎ vrei sǎ progresezi cu sprijin specializat, în programul educațional Confident English by Anca Bratu, aplicǎ pentru un interviu online, conform indicațiilor de la final.
Fluentǎ şi încrezǎtoare
M-am transformat total privind limba englezǎ, am avansat extrem de mult și am reușit sǎ ajung la performanța de a mǎ exprima liber, farǎ teamǎ, de a fi fluentǎ și încrezătoare.
Manager în consultanțǎ
Am conștientizat ce greșeam în ședințele zilnice cu colegii. Mi-a crescut încrederea de sine, sunt sigurǎ pe ce spun, îmi expun ideile clar fără teama de a greși. Unii colegi au observat schimbările, când am ținut workshopuri pe teme diferite, și am primit feedback pentru îmbunătățire. Mi-am dorit sǎ vǎd dacǎ percepe cineva din jur cǎ s-a schimbat ceva. Întâlnesc temele din curs în comunicarea cu clienții și pe proiectele interne. Doar cine nu vrea nu va reuși cu toate aceste instrumente.
Director financiar
Confident English este altfel, diferit de cursurile obișnuite. În cele 6 luni, s-au schimbat multe datoritǎ modului în care este structurat. Mi-au plăcut foarte mult temele abordate, partea de speaking, interacțiunea cu ceilalți, am învățat din experiența lor și am simțit cǎ asimilez lucruri noi. Partea teoreticǎ m-a ajutat sǎ îmi aduc la zi gramatica, pentru cǎ aveam lipsuri. Când lucrurile erau neclare, am ascultat înregistrarea de douǎ ori și am luat notițe. Mi-am însușit vocabular și foarte multe reguli de gramaticǎ despre care nu știam.
Este pentru tine dacǎ…
Aceastǎ soluție este pentru tine dacǎ ești director, manager sau specialist într-un domeniu și te afli în cel puțin una dintre următoarele situații sau într-un caz similar:
- Deși înțelegi limba englezǎ, încǎ o vorbești la nivel începător și ai nevoie sǎ te exprimi fluent la nivel intermediar cel puțin.
- Pânǎ acum nu ai reușit sǎ obții rezultatele dorite, deoarece nu ai urmat programe educaționale eficiente și nu ai vorbit limba constant.
- Ai nevoie sǎ comunici la job, la conferințe, în vacanțe sau în viața de zi cu zi dacǎ locuiești în diaspora.
- Vrei sǎ fii stăpân pe tine, relaxat, sǎ nu mai stai cu stres cǎ nu înțelegi ceva sau cǎ te faci de râs.
- Ești la nivel intermediar și îți dorești sǎ ajungi la nivel avansat ca sǎ îți găsești cuvintele potrivite cu ușurință și sǎ nu îți mai fie teamǎ în conversații.
- Vrei sǎ obții un job mai bun care te satisface intelectual, emoțional și financiar. Sau sǎ îți securizezi jobul actual și sǎ performezi mai bine, mai ales în contextul concedierilor masive din companii.
- Nu ești mulțumit de modul în care comunici la serviciu în ședințe și prezentări. Vrei sǎ vorbești cursiv și sǎ nu mai ai probleme de comunicare. Interacționezi cu investitori, acționari, clienți și colegi și trebuie sǎ te faci înțeles corect.
- Vrei sǎ îți dezvolți vocabularul, sǎ înveți cuvinte și expresii noi și sǎ înțelegi timpurile. Este important pentru tine sǎ te exprimi corect gramatical.
- Ești liber profesionist/freelancer și ești nevoit sǎ îți ridici urgent nivelul de englezǎ, deoarece ai clienți din afara țării.
- Nu ai cu cine sǎ exersezi, consideri cǎ ai avea compatibilitate cu Anca Bratu și cǎ te putem ajuta sǎ îți atingi obiectivul.
- Înțelegi cum explicǎ Anca în reels-urile de pe social media și îți sunt utile.
- Ai nevoie sǎ înveți într-un mod practic și sǎ exersezi suficient ca sǎ depășești tracul de a vorbi engleza în mediul profesional.
Confident English se diferențiazǎ prin:
Focus pe rezultatele tale – îți oferim acces 6 luni la materie și la sesiuni de speaking ca sǎ avansezi cu adevărat cu un nivel lingvistic. Ulterior, existǎ posibilitatea de prelungire pentru a continua cu următorul nivel.
Selecția cursanților printr-un interviu inițial pe Zoom în funcție de motivația de a progresa și de a investi serios în educație. Astfel, ai beneficiul de a simula situații reale în englezǎ într-un grup exclusivist de oameni de calitate.
Din 2020, antreprenori, directori, manageri, specialiști din toatǎ țara și din diaspora participǎ online la programul educațional Confident English.
Acces live pe Zoom la Anca Bratu, profesor fondator, adresezi întrebǎri, primești recomandǎri și feedback.
Peste 150.000 de persoane urmăresc Confident English și Anca Bratu pe social media datorită limbii engleze (Facebook, Instagram, TikTok, YouTube)
Despre Anca Bratu
- Fondator Confident English și profesor de 14 ani în sistem privat în cadrul firmelor proprii, din pasiunea pentru limbi străine, pentru pedagogie și din dorința pentru libertate.
- Timp de 10 ani, din anul al doilea de facultate, din 2010, a organizat cursuri fizice de englezǎ și francezǎ. Înainte de pandemie, acestea se desfășurau local în clădirea “Centru de Afaceri – Bursa Moldovei”, Iași.
- A pregătit peste 3000 de cursanți, printre care antreprenori cu cifrǎ de afaceri de la câteva sute de mii de euro pânǎ la zeci de milioane de euro.
- Studii universitare de licență, masterat și doctorat, specializarea Traducere și Interpretare engleză-franceză, la Facultatea de Litere, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
- 2 programe de formare psihopedagogicǎ în vederea certificării competențelor pentru profesia didactică la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic.
Metoda Confident English în 5 pași
1. Stabilește-ți obiectivul și motivația
În primul rând, trebuie sǎ evaluǎm la ce nivel vorbești limba englezǎ în prezent, cu mențiunea cǎ nivelul de exprimare oralǎ este de regulǎ mai scăzut decât cel al înțelegerii sau al abilității de a scrie. Conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi (CEFR), existǎ 6 niveluri lingvistice:
A1 – începǎtor
A2- elementar
B1 – intermediar
B2 – upper-intermediate
C1 – avansat
C2 – experimentat/proficiency
Ai nevoie de cel puțin 6 luni intensive de studiu și vorbit regulat pentru a trece de la un nivel la altul. De asemenea, stabilește ce te motivează sǎ înveți sau sǎ aprofundezi limba englezǎ. Astfel, vei depǎşi mai ușor eventualele dificultăți ale procesului educațional.
2. Învațǎ engleza business și generalǎ
Trebuie să stăpânești engleza business și generalǎ pentru a fi competitiv și eficient pe piața muncii. Engleza generală este necesară pentru interacțiuni cotidiene, mai ales dacǎ locuiești sau călătorești în alte țări, dar și pentru conversații informale cu clienții, superiorii și colegii care consolideazǎ relațiile de colaborare.
Engleza business este crucială în contexte formale, cum ar fi comunicarea în ședințe, prezentări, negocieri, interviuri de angajare, e-mailuri profesionale și rapoarte. În aceste situații, vocabularul tehnic, expresiile business și formulele de politețe sunt esențiale. Astfel, demonstrezi profesionalism și cunoștințe în domeniul tău de activitate și te integrezi ușor în organizații multinaționale.
Engleza pentru afaceri este cheia succesului în negocierea contractelor, managementul proiectelor sau gestionarea relațiilor cu partenerii. Stǎpânind-o, eviți neînțelegerile, argumentezi și negociezi termeni mai avantajoși de ambele părți.
Abilitatea de a transmite informații clare și concise în limbaj formal influențeazǎ pozitiv modul în care ești perceput de colegi, superiori, clienți sau parteneri. Prin urmare, flexibilitatea în comunicare îți oferǎ acces la oportunități importante și îți permite sǎ îți demonstrezi competențele profesionale.
3. Lucrează 1 capitol săptămânal
Fluența în limba englezǎ nu se dobândește peste noapte, ci prin acumulare treptată de cunoștințe și exercițiu regulat. Inabilitatea de a vorbi fluent este cauzată, în general, de lipsa de cunoștințe de vocabular și gramaticǎ și de lipsa practicii.
Învațǎ vocabular, reguli gramaticale și exerseazǎ pronunția în mod constant. Astfel, reușești sǎ vorbești mai cursiv și corect, la nivel intermediar sau avansat. Urmeazǎ o structurǎ clarǎ, lucreazǎ un capitol săptămânal și fii consecvent.
Poate cǎ te gândești cǎ știi suficient vocabular, în sensul cǎ înțelegi limba suficient de bine. Excelent pânǎ aici, dar cât la % din acel vocabular pe care îl înțelegi, poți folosi când vorbești liber? A ști ceva cu adevărat înseamnă a putea pune în practicǎ. Vocabularul pe care doar îl înțelegi, dar nu îl poți folosi, se numește vocabular pasiv.
De aceea, în primul rând, trebuie sǎ îți activezi acest vocabular pasiv prin diverse exerciții scrise și verbale de conversație. Pe lângă asta, învață și vocabular nou, cuvinte și expresii noi. Astfel, se realizează dezvoltarea eficientǎ a vocabularului, care este esențialǎ pentru a vorbi fluent.
Lucreazǎ săptămânal un set de cuvinte și expresii în context ca sǎ le reții și sǎ le poți folosi în exprimarea liberǎ. Astfel, termenii devin parte din vocabularul tău activ, cel pe care îl utilizezi în vorbire, și nu doar din cel pasiv, cel pe care îl înțelegi, dar nu îl folosești frecvent, pentru cǎ nu ți-l amintești spontan, dar ai avea nevoie de el.
Gramatica este coloana vertebrală a limbii. Studiazǎ regulile gramaticale principale prin exerciții scrise ca sǎ le înțelegi logic și ulterior datoritǎ repetiției sǎ le aplici corect și verbal. De exemplu, în caz de conjugi verbele greșit în scris, când ai mai mult timp sǎ te gândești, care sunt șansele sǎ le conjugi corect verbal când trebuie sǎ te exprimi spontan?
Fără o bunǎ stăpânire a gramaticii, comunicarea poate fi neclarǎ și limitatǎ. Dacǎ știi structuri gramaticale simple și complexe, construiești fraze coerente și te bucuri de flexibilitate și libertate în exprimare. Poate cǎ momentan simți cǎ nu vorbești corect gramatical, deși nu știi exact ce greșești, iar acest lucru îți afectează încrederea cu care îți prezinți ideile.
Pronunția corectă este esențială ca sǎ fii înțeles de ceilalți și ca sǎ rostești cuvintele natural și cu încredere. Lucrând pe sunete specifice, conștientizezi diferențele dintre pronunția ta și cea standard și faci ajustările necesare, îți perfecționezi discursul.
4. Participǎ la dezbateri și jocuri de rol
Inabilitatea de a vorbi fluent limba englezǎ este cauzată, în general, de lipsa de cunoștințe de vocabular și gramaticǎ și de lipsa practicii. Mai exact, ar trebui sǎ vorbești limba zilnic sau cel puțin de douǎ ori pe săptămânǎ ca sǎ deprinzi gradual fluențǎ și ca sǎ o menții. Nu e suficient doar sǎ citești, sǎ asculți și sǎ scrii, vorbitul este o abilitate total diferitǎ, spontanǎ și mai solicitantǎ.
Când asculți sau citești ești doar un consumator pasiv al limbii, ceea ce ajutǎ la acumularea de cunoștințe, dar când vorbești devii un consumator activ, pentru cǎ trebuie sǎ îți formulezi propriul discurs. Mereu va fi mai ușor sǎ consumăm ceva gata făcut decât sǎ producem noi înșine.
Așadar, indiferent de locul în care te afli, poți participa online la ședințe de speaking în limba englezǎ, fără să te deplasezi și sǎ pierzi timp suplimentar în trafic. Întâlnirile online oferă o oportunitate continuă de exersare. Cu cât exersezi mai mult, cu atât mai încrezător și fluent vei fi.
Primești feedback în timp real de la profesor, îți corectezi greșelile și progresezi mai rapid. Simulezi situații reale alături de colegi, îți îmbunătățești abilitățile sociale și te adaptezi la accente și stiluri diferite de exprimare. Acest format dinamic și realist te pregătește pentru provocările comunicării internaționale și pentru construirea unor relații personale și profesionale de succes.
Înveți limba englezǎ ca sǎ comunici cu alți oameni, deci angajează-te în dezbateri și jocuri de rol cu diverse persoane. Prin aceste interacțiuni, experimentezi o gamă variată de emoții, îți consolidezi abilitatea de a vorbi engleza în public și încrederea de sine.
Nu este natural să exersezi doar cu profesorul. Rolul acestuia este sǎ faciliteze procesul educațional, sǎ explice materia, sǎ pregătească subiecte interesante pentru discuție, sǎ te observe, sǎ te ajute, eventual sǎ completeze răspunsurile tale, sǎ îți ofere recomandări și corecturi.
Mi-au plăcut ședințele de speaking cu oameni muncitori, cu multe calități, cu intenții foarte clare. S-a făcut o selecție foarte bunǎ. Conversațiile au fost deosebit de captivante, au îmbogățit procesul de învățare și au făcut fiecare întâlnire dinamică și instructivă. Doar cine nu vrea nu va reuși cu aceste instrumente.
Sesiunile de speaking, jocurile de rol mi-au sporit încrederea și m-au ajutat să aplic în viața reală ceea ce am învățat. Sprijinul oferit de comunitatea Confident English a fost neprețuit. Interacțiunea cu ceilalți cursanți și împărtășirea experiențelor mi-au îmbogățit călătoria de învățare și mi-au oferit motivație suplimentară pentru a progresa.
5. Ascultǎ audiobooks
Cărțile audio de business și dezvoltare personală în limba engleză reprezintǎ o resursă valoroasă, contribuind la îmbunătățirea abilităților lingvistice și la dezvoltarea profesională.
Ascultǎ cel puțin 30 de minute zilnic, dimineața cât te pregătești, seara înainte de somn, în mașina, la salǎ. Inițial, pentru a te putea concentra și înțelege, alege titluri pe care le-ai citit deja, în românǎ sau englezǎ, rostite de o voce care îți place.
Aceștia sunt cei 5 pași ai metodei Confident English prin care ajungi la următorul nivel de limbǎ englezǎ în doar 6 luni intensive. Astfel, comunici eficient și cu încredere. Vorbești limba mai cursiv și corect fǎrǎ sǎ te blochezi sau sǎ simți cǎ nu ai transmis exact ce ai vrut.
Prin urmare, ai douǎ opțiuni. Prima ar fi sǎ aplici pașii singur, însǎ existǎ riscul sǎ amâni, sǎ nu fii consecvent, sǎ alegi materiale ineficiente, sǎ te descurajezi cǎ nu înțelegi gramatica, sǎ nu ai cine vorbi regulat şi bineînțeles cǎ îți va lipsi feedbackul specializat, al profesorului.
A doua opțiune, mai sigurǎ și ușoară, este sǎ aplici pentru programul Confident English by Anca Bratu.
Beneficiile tale la Confident English
- Îți îmbunătățești vocabularul general și business, gramatica, pronunția și vorbești limba englezǎ fluent și cu încredere, la nivel intermediar sau avansat. Depǎșești blocajele, teama de a greși, tracul de a vorbi în public, înveți sǎ gândești în englezǎ, nu te mai frustrezi și nu mai pierzi timp traducând din românǎ.
- Câștigi independențǎ și libertate la exprimare, nu mai depinzi de colegi sǎ vorbească sau sǎ ținǎ ședințele în locul tău pentru cǎ nu te descurci în englezǎ. Nu mai eviți sǎ exprimi opinii de teamǎ cǎ nu îți găsești cuvintele potrivite sǎ le duci la capăt.
- Nu te mai simți inferior și stresat când trebuie sǎ vorbești în englezǎ la job, la interviuri de angajare, în viața de zi cu zi și în călătorii profesionale și personale.
- Îți comunici expertiza eficient, performezi mai bine, demonstrezi profesionalism și inspiri încredere superiorilor, colegilor și clienților. Arătând cǎ ești un profesionist valoros de care compania nu se poate lipsi, îți securizezi jobul, mai ales în contextul concedierilor masive din diverse industrii.
- Ca liber-profesionist/freelancer, oferi consultanțǎ clienților într-un mod profesionist, fiind capabil sǎ le prezinți soluții, sǎ le explici concepte, sǎ argumentezi și sǎ rezolvi eventuale neînțelegeri cu abilități avansate de comunicare.
- Ca salariat, îți crești șansele de a obține poziții de management în companii multinaționale, dar și în firme românești.
- Obții joburi mai bune care te împlinesc intelectual, emoțional și financiar.
- Evoluând profesional și fiind mai bine plătit, asiguri un viitor mai bun pentru tine și familie, vei avea banii necesari pentru călătorii, pasiuni, sănătate, investiții și alte nevoi și dorințe.
Programul Confident English cuprinde:
1️⃣ Acces nelimitat timp de 6 luni cu adresa de e-mail pe platformǎ la cursul video (48 ore) la nivelul tău, în care Anca, profesor fondator, explicǎ cu share screen materia de vocabular, gramaticǎ, pronunție și rezolvǎ exercițiile ca sǎ te verifici.
Înveți engleza business și generală conform programei Oxford şi experienței Ancăi de 14 ani cu peste 3000 de cursanți.
Urmărești 1 capitol video/sǎpt, rezolvi exercițiile în scris ca sǎ acumulezi cunoștințele profund și sǎ le poți folosi în comunicarea verbalǎ.
Deci progresul tău depinde doar de tine și de îndrumarea noastră, nu de ceilalți cursanți. Dimpotrivă, colegii cursanți te ajutǎ sǎ aplici ce înveți prin jocuri de rol și dezbateri live pe Zoom.
2️⃣ Acces 6 luni la 2 ședințe de speaking / săpt live pe Zoom (96 ore), miercurea și joia, orele 18:30-20:30 RO). Participi la dezbateri, la jocuri de rol alături de 3-4 cursanți la un nivel lingvistic similar, ții prezentări.
Anca și/sau profesorii te observǎ, îți oferă recomandări, corecturi pe greşelile frecvente din vorbire și răspunsuri la eventuale neclarități pe care le ai din cursul video. Deși cursanții care au parcurs deja lecțiile video foarte rar nu au înțeles ceva.
3️⃣ Acces nelimitat 6 luni la înregistrările ședințelor de speaking ca să recuperezi în caz de lipsești uneori și să te analizezi constructiv, sǎ îți observi progresul de la o lunǎ la alta.
4️⃣ Manuale de limba englezǎ generalǎ și pentru afaceri plus suport audio
5️⃣ La nevoie/cerere, acces 6 luni la ședințe 1:1 de 30 min dacǎ ești la zi cu materia și exercițiile din cursul video, ești în mare parte prezent la ședințele de speaking, însǎ ai nevoie de ajutor suplimentar.
Programul Confident English a fost o experiență incredibil de valoroasă și transformatoare. Înainte de a începe, îmi lipsea încrederea de a purta discuții complexe. Totuși, în aceste 6 luni, mi-am dezvoltat considerabil abilitățile de comunicare.
Structura a fost bine gândită, cu un echilibru perfect între conceptele teoretice și exercițiile practice. Anca Bratu este extrem de bine pregătită și capabilǎ, a oferit feedback constructiv și îndrumare personalizată pe tot parcursul, ceea ce mi-a facilitat procesul de învățare.
Mi-am îmbunătățit gramatica, vocabularul general și business, limbajul formal și acum pot comunica mai eficient în ședințe și prezentări. Sunt extrem de mulțumitǎ de rezultatele obținute. Mă simt pregătitǎ să fac față provocărilor profesionale care vor apărea. Recomand cu mare căldură.
Dacǎ ai nevoie sǎ vorbești limba englezǎ fluent și cu încredere, obținând un loc în programul Confident English, aplicǎ pentru un interviu online cu managerul de proiect sau cu Anca. Vrem sǎ te cunoaștem, sǎ vedem dacǎ putem lucra împreună și sǎ îți evaluǎm nivelul de speaking.
Dacă vom considera potrivitǎ o colaborare, spre finalul interviului, îți comunicăm investiția în program. Locurile sunt limitate. Se emite facturǎ pe persoanǎ fizicǎ sau pe firmǎ.
Click acum pe butonul verde de WhatsApp din dreapta jos, lasǎ mesaj cu textul „interviu” și completează chestionarul care intrǎ automat.
În caz de crezi cǎ nu ai timp, gândește-te cǎ vei deprinde abilități de comunicare utile pentru toată viața și cariera. Calculează cât timp petreci zilnic, săptămânal, lunar și anual pe social media, pe Netflix, la TV sau făcând alte lucruri pe care ai putea sǎ le pui pe pauzǎ pentru o perioadǎ. În caz de te gândești la finanțe, calculează cât ai cheltuit anul acesta pe vacanțe și pe lucruri materiale. Deci bani existǎ, trebuie doar sǎ existe și voințǎ, sǎ prioritizezi și educația.
Click acum pe butonul verde de WhatsApp din dreapta jos, lasǎ mesaj cu textul „interviu” și completează chestionarul care intrǎ automat.